Două dimineți de aprile

După Wiliam Wordsvorth

Mergeam încet, — și răsăritulSe-nflăcăra de-o pară vie; —Matei, privind, s-opri și zise:„În voia Domnului să fie!”

Era în satu-acela dascăl,Cu păr frumos, dar cărunțit;Și, cum era zi de vacanță,Părea mai vesel, negreșit,

Pe lîngă grîne și pîrîuriTrecînd așa, ne învoimÎn dimineața-aceea, veseliO zi prin munți să pribegim...

Ei, ce e? îl întreb atuncea,Cînd soarele a răsărit,Ai suspinat fără de voie,Și-o vorbă tristă ai rostit!

Matei s-opri a doua oară, —Durerea lui nu mi-o ascunse; —Privind spre culmea unui munteAceste vorbe îmi respunse:

Vezi norul cel aprins de razeȘi ușuratec ca un fum?Imi amintește-o dimineață,De sînt trei-zeci de ani acum.

Și tot de-asupra-acestor locuri,În dimineața-acelei ziDe-Aprile, cerul era astfel:Plin de culori trandafirii!...

Mergeam c-o linie în mînă,Nepăsător de gînduri rele; —În cimitir m-abat de odată,Lîngă mormîntul fiicei mele.

Era de nouă ani... Tot satulPrivea la ea ca la o floare,Și glasul ei părea că esteUn cîntec de privighetoare

Și Ema mea în groapa receDormea în noaptea ei de ghiață;Dar o iubeam mai mult ca moartă,De cît ași fi iubit-o-n viață...